Din „Thuc” - o colecție de poezii publicată în 2012, cititorii au fost impregnați de suferința și fericirea poetului în fiecare cuvânt, în fiecare pagină de poezie. „Castitatea literară” a lui Le Nhu Tam i-a permis lui „Thuc” să hrănească inimile iubitorilor de poezie pentru o lungă perioadă de timp. Apoi, cu „Umbra tăcută la sfârșitul zilei” - o colecție de eseuri și note publicată în 2015, cititorii îl întâlnesc pe Le Nhu Tam nu mai rătăcind în câmpul poeziei, ci mai degrabă cu vocile inimii, cu propoziții pline de gânduri, uneori triste, alteori pierdute în agitația vieții, egoiste și singuratice atunci când lumea este aglomerată de oameni.
Absent și apoi revenit după 10 ani cu „Anotimpul care nu așteaptă vârsta”, pe care îl numesc „Țara fericirii”. Pentru că, deși nu este suficient de bătrân, nu a ajuns încă la capătul drumului vieții, al poeziei, dar atunci când poetul simte că este suficient, poate rezuma fericirea și în versuri. Sau mai precis, Le Nhu Tam știe cum să absoarbă fericirea pământului, a oamenilor unui ținut îndepărtat în poezie și de acolo să „întindă covorul fericirii” pe limba poeziei vietnameze:
„nicăieri pe pământ
Bhutan, tărâmul fericirii ascunse
pământ sălbatic, iubire pură
„unde natura trăiește alături de oameni”
(Țara fericirii)
Uneori, acea fericire este iubire: „Auzind sunetul flautului Pi; chemându-ne reciproc la căldură; ușa sufletului este deschisă; întoarcerea la originea patriei”
„Cine a cântat în mintea copilului templului departe de casă”
fiecare ploaie nu a venit la timp
Cine numește noaptea cu lună forfota orașului
Orașul gol, Luna parfumată, Pi, orașul meu natal
nostalgie a vântului de munte
nostalgie
nostalgie desculță mergând pe câmpurile cu iarbă sălbatică
pe fruntea încețoșată a festivalului
dragoste pentru satul Chua, un sat la țară
Sezonul flautului Pi, fata îl așteaptă lângă pârâu
știu că nu te vei mai întoarce
sezonul următor nu se întoarce
În mijlocul muntelui, două mâini strângând vidul
„Întoarce-l cu susul în jos - oriunde atingi vechea căldură.”
(Versiunea Templului Sezonului Flautului Pi)
Fericirea din poemul lui Le Nhu Tam, „Anotimpul nu așteaptă vârsta”, este dragostea pentru mare, patrie și țară, așa că atunci când vine vorba de poezie, aceasta creează profunzimea istoriei, dar și gustul post-poeziei create de poet în poemul „Un timp al părinților noștri”:
„Ascultă furtuna și ți-e dor de tatăl și bunicul tău”
Acum ani de zile, m-am dus să păstrez pământul în mijlocul mării
du-te să păstrezi insula în mijlocul oceanului
zi și noapte plutind pe o barcă de bambus
ploaie și vânt zi de zi
ia valurile ca prieteni
ia noaptea ca pe o cortină
Hoang Sa, Truong Sa odată
...
arțar arțar înflorit
Vântul vietnamez bate spre pământul vietnamez
Marea vietnameză curge spre pământul vietnamez
insula patriei pătrunde în minte
vremuri de demult despre povestea de astăzi
„Azi păstrează-l pe vecie”
Fericirea vine și din momentul în care mama m-a lăsat să devin om, să văd lucrurile simple ale vieții, ale peisajului rural, uneori chiar și sărăcia, dar acele lucruri, care nu sunt o barieră, ci un catalizator pentru ca oamenii să crească, să se maturizeze (iunie la vârsta mea). Uneori este chiar puțin fragilă, în lumea poeziei când poetul împarte norii, împarte vântul, atunci dragostea devine o aromă nemuritoare de floare care intră în poezie (Cele patru anotimpuri ale lui Khe Sanh). Există și momente de așteptare în durere: „În același an în care ai plecat, ai promis...”
În martie înfloresc florile de bauhinia și mă întorc
Anii sunt lungi și parfumul e rece.
„Flori albe de bauhinie în pădure, albe pe cărarea pe care mergi”
(Flori albe de bauhinie din martie)
bun
„Deci nu te mai întorci?”
Frunzele de arțar s-au îngălbenit
Multe cupluri sunt îndrăgostite
Mă duc singur pe munte ca să prind luna goală.
(Sezonul schimbării frunzelor)
„Tot anotimpul în căutarea soarelui”
Râul este subțire
Și tu ești departe
Nori albi peste tot câmpul
(Anotimpul nu așteaptă vârsta)
Deodată inima mi se îngreunează: „Adunând vise îndepărtate; Mai târziu, stând și deslușindu-mi soarta...Adunând părul alb, amintindu-mi tinerețea; Prosperitatea și declinul sunt doar vieți omenești fragile” (Adunare), cu o inimă plină de nostalgie: „Să ne întoarcem și să stăm sub bătrânul copac; Să lăsăm golul vast să mă întristeze; Să ne întoarcem și să stăm în patria mea; După atâția ani, încă mi-e dor de colțul de acasă; Să ne întoarcem și să mă regăsim; Drumul lung îmi lasă pieptul gol ca să tacă; Să trecem prin suișuri și coborâșuri; Oricât de instabil ar fi, tot caut uitarea” (Stop)...
Cu aproape 150 de pagini de poezie și 79 de poezii, „Anotimpul în care nu aștepți vârsta” îi aduce pe cititori la numeroase emoții poetice. Atunci când te gândești, zăbovești despre dragoste, despre patrie, țară și oameni. Și chiar și în mijlocul durerii, „Anotimpul în care nu aștepți vârsta” nu este pur și simplu o durere individuală. Le Nhu Tam este o persoană care caută lumina, adună dragostea, colectează în sine culorile și parfumurile pentru a scoate apoi în evidență cu eleganță cuvintele anotimpului fericirii, ale oamenilor. Din acest motiv, poeții sau oricine din această viață, trebuie doar să trăiască și să fie plin de dragoste pentru a fi plin de fericire.
Hoang Hai Lam
Sursă: https://baoquangtri.vn/le-nhu-tam--dat-nuoc-cua-nhung-hanh-phuc-194663.htm
![[E-Magazine]: Locul acela este atât de pasional încât îți face inima să tresalte](https://vphoto.vietnam.vn/thumb/402x226/vietnam/resource/IMAGE/2025/8/22/ac7c83ddf6dc43a49a177f8f8bc2262d)
Comentariu (0)