Cuvinte dificile: Ce înseamnă „regalitatea”?

În zilele noastre, mulți oameni știu că redevențele sunt „bani plătiți autorilor de opere culturale, artistice și științifice care sunt publicate sau utilizate” (Dicționar vietnamez, Hoang Phe, ed. 1988, p. 754). Cu toate acestea, în trecut, sensul original al acestui cuvânt era cu totul altul.

„Redevențe” este un cuvânt sino-vietnamez, care combină două cuvinte: chirie (润) și stilou (笔).

Nhuận (润) aparține radicalului apă, are o structură tonală ( Luc Thu ), iar sensul său original este „apa de ploaie curge în jos, hrănind toate lucrurile” ( Thuyet Van ). În Quang Nha , nhuận înseamnă „a îmbiba, a uda” ( Nhuyên, tí da ); iar în Dich. He Tu, nhuận înseamnă „a umezi cu vânt și ploaie” ( Nhuyên chi di phong vũ ).

Cuvântul „dar” (笔) aparține radicalului bambus și este compus din idei ( Luc thu ). Acest caracter a apărut pentru prima dată în scrierea cu os oracolar, iar sensul său original este „a scrie cu un instrument făcut din bambus și păr de animal”, adică „mao bi” (o pensulă) ( Rites. Khuc le ). Mai târziu, sensul cuvântului „dar ” a fost extins, fiind folosit pentru a se referi la „lucrări precum caligrafie, picturi, poezii și eseuri scrise sau desenate cu un stilou” ( Bao phac tu. Bien van de Cat Hong); „proză” ( Du tuong Dong vuong luan van thu ); „lucrări cu pensula” ( Dat hoa de Thai Nguyen Boi).

Termenul „regele” provine dintr-o anecdotă din Biografia Zhengyi a dinastiei Sui (volumul 38), care povestește cum, după ce împăratul Wen din Sui i-a restabilit titlul lui Zhengyi, înalții oficiali au cerut compensații pentru lucrările lui Zhengyi, invocând motivul că „stiloul era uscat”. Aceasta a dat naștere zicalei „regele” (a uda stiloul).

În vremurile străvechi, savanții și oficialii prețuiau nobilimea și erau reticenți în a menționa banii. Când era necesar, numeau banii „a do vat” (阿堵物), adică „acest lucru obstrucționant”. „A do vat” este o expresie folosită pentru a se referi la bani, provenind din povestea lui Wang Yan din dinastia Jin. Mai târziu, acest cuvânt a fost înlocuit cu termenul „regalitate”.

Conform enciclopediei Baidu, cuvântul regalitate (润笔) se referea inițial la „procesul de înmuiere a pensulei în apă curată înainte de a o folosi pentru a înmuia și absorbi cerneala de scris”, iar ulterior s-a dezvoltat într-un termen elegant, referindu-se la plata materială sau monetară către autorii de poezie, caligrafie și pictură.

În vremurile străvechi, pentru a câștiga redevențe, literații compuneau adesea documente pentru curte, scriau urări de ziua de naștere pentru cei în viață sau epitafe pentru cei decedați. Han Yu a fost un scriitor de epitafe foarte faimos, scriind adesea pentru oficiali de rang înalt, spunând: „Prețul unui cuvânt este cât un munte de aur” ( nhất tự chi giá, liên kim như sơn ). Du Mu, scriitorul lucrării Vi Dan Giang Tay di ai bi (Stela iubirii lăsată de Vi Dan Giang Tay), a primit 300 de suluri de mătase...

În cartea „Adevărul și înregistrările dinastiei Song” , există un pasaj care spune că împăratul Taizong din Song a înființat un fond special numit „bani regali” (润笔钱), folosit pentru a recompensa literații de la curtea imperială.

În general, redevențele din vremurile antice erau plătite sub diverse forme, inclusiv aur, argint, cereale, bunuri și țesături. Unor poeți le plăcea să primească propriile recompense, de exemplu, lui Wang Xizhi îi plăcea să primească gâște drept redevențe, Li Bai cerea vin, iar Su Dongpo accepta cu bucurie mielul.

Se zvonește că cea mai bine plătită lucrare din istorie a fost poemul Changmen Fu de Sima Xiangru din dinastia Han de Vest. Împărăteasa Chen a plătit 100 de kilograme de aur pentru acest poem de 633 de cuvinte.

În timpul dinastiilor Ming și Qing, „regalitățile” deveniseră pe deplin stabilite, în principal în termeni monetari.

În țara noastră, cuvântul „regalitate” a apărut cel mai târziu în secolul al XIX-lea și a fost consemnat în cartea Dictionnaire annamite-français de Jean Bonet, publicată în 1899 (p.48).

Sursă: https://thanhnien.vn/lat-leo-chu-nghia-nhuan-but-nghia-la-gi-185250912203215207.htm